Termeni şi condiţii


Aceşti termeni şi condiţii sunt valabile pentru cumpărarea în magazinul on-line Preturi-minunate.ro

Termenii şi condiţiile limitează şi precizează detaliat care sunt drepturile şi obligaţiile vânzătorului, care este Petr Javořík, cu sediul în Varšavská 715/36, 120 00 Praga 2, NI: 76018334, şi ale cumpărătorului (client, consumator).

 

1. Dispoziţii introductive

1.1.

Toate relaţiile contractuale se încheie în conformitate cu legile din Republica Cehă În cazul în care consumatorul este parte contractuală, relaţiile care nu sunt reglementate de aceşti termeni şi condiţii vor fi reglementate de Codul civil (Legea 287/2009) şi legislaţia protecţia consumatorilor. În cazul în care consumatorul nu este contractuală, relaţiile care nu sunt reglementate de aceşti termeni şi condiţii vor fi reglementate de Codul civil (Legea 287/2009).

1.2.

În cazurile în care persoana care are intenţia de a cumpăra produse de la Vânzător comandă produsele în scop comercial, indiferent de formă, ca PFA sau persoană juridică, nu se aplică protecţia consumatorilor în conformitate cu aceşti termeni şi condiţii, neaplicându-se în special prevederile din art. 6 - Retragerea de la contractul de vânzare-cumpărare. O astfel de achiziţie este guvernată de Codul comercial.

 

2. Definirea termenilor:

2.1.

Vânzătorul Petr Javořík, cu sediul în Varšavská 715/36, 120 00 Praga 2, NI: 76018334 este o persoană care, la încheierea şi îndeplinirea contractului acţionează în cadrul unei activităţi proprii comerciale sau de întreprindere. Este vorba despre un întreprinzător care, direct sau prin intermediul altor întreprinzători, furnizează produse sau prestează servicii pentru cumpărător.

2.2.

Clientul magazinului nostru on-line este cumpărătorul. Având în vedere legislaţia aplicabilă, cumpărătorul poate fi cumpărător consumator sau cumpărător neconsumator.

2.3.

Cumpărătorul consumator sau numai consumatorul, este o persoană care, în afara activităţilor sale comerciale, încheie un contract sau negociază cu un antreprenor.

2.4.

Cumpărătorul, care nu este consumator, este antreprenor. Se consideră a fi antreprenor orice persoană care încheie contracte asociate cu activităţile sale comerciale, de producţie sau similare, sau cu prestarea independentă a profesiei sale, sau o persoană care acţionează în contul sau în numele antreprenorului.

 

3. Contractul de vânzare-cumpărare

3.1.

În cazul în care consumatorul este cumpărător, propunerea de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare (oferta) constă din plasarea produselor ferite de furnizor, contractul de vânzare-cumpărare apărând în momentul înaintării comenzii de către cumpărătorul-consumator şi preluării comenzii de către furnizor. Această preluare va fi confirmată neîntârziat cumpărătorului printr-un e-mail informativ trimis la adresa introdusă, însă această confirmare nu are efect asupra contractului apărut. Contractul apărut (inclusiv preţul convenit) poate fi modificat sau anulat numai în baza acordului comun al părţilor sau din motive legale.

3.2.

Înainte ca vânzătorul să expedieze comandă, cumpărătorului i se permite să verifice şi să modifice datele pe care acesta le-a introdus în comandă, în scopul de depista şi corecta eventuale erori apărute la introducerea datelor în comandă. Cumpărătorul înaintează vânzătorului comanda apăsând butonul "Trimite comanda".

3.3.

În cazul în care cumpărătorul nu este consumator, propunerea de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare constă din trimiterea de către cumpărător a comenzii de produse şi contractul de vânzare-cumpărare se încheie în momentul în care cumpărătorul primeşte de la vânzător acordul cu această propunere.

3.4.

Prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare, cumpărătorul confirmă faptul că a luat la cunoştinţă aceşti Termeni şi condiţii, precum şi procedura de reclamare şi că este de acord cu acestea. Cumpărătorul este atenţionat şi poate lua la cunoştinţă aceşti Termeni şi condiţii şi cu procedura de reclamare înainte de a efectua propriu-zis comanda.

3.5.

Scurgerea timpului pentru soluţionarea reclamaţiei este oprită în cazul în care vânzătorul nu a primit toate documentele necesare pentru soluţionarea reclamaţiei (părţi din produs, alte documente etc.). Vânzătorul are obligaţia de a solicita în cel mai scurt timp posibil cumpărătorului completarea acestei documentaţii. De la această dată, termenul se întrerupe până la furnizarea de către cumpărător a documentelor solicitate.

3.6.

Vânzătorul, printre altele, îşi rezervă dreptul de a anula comanda sau o parte din aceasta, anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare, de comun acord cu cumpărătorul, în următoarele cazuri; produsele nu mai sunt fabricate sau furnizate, ori preţul lor a fost modificat semnificativ de către furnizorul lor. În cazul în care cumpărătorul a plătit deja parţial sau complet preţul de achiziţie, această sumă îi va fi returnată în cont sau la adresă şi contractul de vânzare-cumpărare nu se mai încheie.

 

4. Condiţii de plată şi de livrare

4.1.

Împreună cu preţul de achiziţie, cumpărătorul are obligaţia de a plăti vânzătorului şi costurile aferente ambalării şi livrării produselor, ale căror valori sunt specificate în interfaţa web şi în comandă şi în bonul de predare. Dacă nu se specifică altfel, în continuare, prin preţ de achiziţie se înţelege şi aceste costuri aferente livrării produselor.

4.2.

Cumpărătorul are posibilitatea de a plăti preţul de achiziţie al produselor specificate prin modalităţile de plată specificate în interfaţa web, în comandă şi în confirmarea comenzii.

 

4.3.

În cazul plăţii prin ramburs, preţul de achiziţie este plătibil la preluarea produselor. În cazul plăţii non-numerar, preţul de achiziţie este plătibil în cinci zile lucrătoare de la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.

4.4.

În cazul în care uzanţa comercială sau legislaţia generală obligatorie impune, vânzătorul va emite o factură pentru plăţile efectuate în baza contractului de vânzare-cumpărare. Vânzătorul este plătitor de TVA. Vânzătorul va emite factura către cumpărător după plata preţului de achiziţie a produselor şi o va trimite la adresa de e-mail a cumpărătorului; factura poate fi descărcată şi din contul de client al cumpărătorului, după autentificare.

4.5.

În cazul în care Cumpărătorul nu preia produsele şi nu denunţă contractul de vânzare-cumpărare în conformitate cu aceşti Termeni şi condiţii, vânzătorul are dreptul la o compensaţie a costurilor suportate real aferente livrării şi depozitării produselor (pentru depozitare se percepe o taxă de depozitare în valoare de maxim 1,80 Lei, însă maxim până la o sumă totală de 91 Lei sau până la valoarea preţului de achiziţie), precum şi a altor costuri apărute vânzătorului datorită nepreluării de către cumpărător a produselor, cumpărătorul având însă dreptul de a se retrage de la contractul de vânzare cumpărare.

4.6.

În cazul în care, din vina cumpărătorului, produsele trebuie livrate în mod repetat sau într-un mod diferit de cel convenit, cumpărătorul are obligaţi a de plăti costurile asociate cu acest mod de livrare.

4.7.

În conformitate cu aceşti Termeni şi condiţii, prin livrare produselor se înţelege momentul de predare a produselor cumpărătorului, în conformitate cu contractul de vânzare-cumpărare. Refuzarea fără motiv a produselor de către cumpărător nu este considerată o încălcare a prevederilor contractuale de către vânzător şi nici o retragere de la contract a cumpărătorului. La preluarea produselor, cumpărătorul are obligaţia de a verifica integritatea ambalajului produselor şi, în caz de deficienţe, trebuie să îl notifice imediat pe transportator şi pe vânzător. Refuzul de a prelua un colet pe motiv că ambalajul este deteriorat nu se consideră a fi un refuz nemotivat de preluare a produselor. Preluând produsele, cumpărătorul confirmă că coletul a îndeplinit toate condiţiile şi ia la cunoştinţă că nu mai este posibilă reclamarea produselor pe motiv de ambalaj deteriorat.

4.8.

Cumpărătorul devine proprietarul produselor după plata integrală a preţului de achiziţie a produselor (inclusiv a costurilor aferente cu ambalarea şi livrarea), nu însă înainte de a prelua produsele.

4.9.

Credite - Fiecare client înregistrat primește credite pentru achiziționarea de produse, care sunt creditate în contul său de client. Pentru fiecare 20 lei din prețul produselor, clientul este creditat cu 5 credite (1 credit = 0,20 lei).

Creditele sunt creditate în contul clientului numai după plata comenzii - adică după creditarea plății la plata în avans sau după preluarea comenzii prin ramburs. Creditele pot fi aplicate pentru orice altă comandă și numai sub formă de reducere la produse; nu se aplică pentru transport și servicii suplimentare.

În cazul denunțării ulterioare a contractului de vânzare-cumpărare, creditele pentru bunurile în cauză sunt deduse din contul clientului și acesta își pierde dreptul asupra acestora.

Aplicarea creditelor nu poate fi combinată cu cupoane de reducere.

Creditele nu pot fi rambursate în numerar sau prin plată într-un cont.

Valabilitatea creditelor este de 1 an

 

5. Drepturi care decurg din realizarea necorespunzătoare:

5.1.

Drepturile şi obligaţiile părţilor, care decurg din realizarea necorespunzătoare, sunt guvernate de legislaţia aplicabilă (în special de prevederile art. 2.500 până la 2.516 din Legea 287/2009 Codul civil).

5.2.

Vânzătorul este responsabil în faţa consumatorului de faptul că la preluare produsul nu are defecte. Vânzătorul este responsabil în faţa consumatorului în special de faptul că, în momentul în care consumatorul a preluat bunul,

  • bunul are proprietăţile pe care părţile le-au convenit şi, dacă o astfel de convenţie lipseşte, astfel de proprietăţii pe care vânzătorul sau producătorul le-au descris sau pe care cumpărătorul le-a aşteptat în baza caracterului produsului sau în baza publicităţii acestuia,

  • că bunul este adecvat pentru scopul specificat de către vânzător sau pentru scopul în care un astfel de produs se foloseşte de regulă,

  • că bunul corespunde calităţi sau conformităţii atestate, dacă o astfel de calitate sau conformitate a fost determinată în baza unor documente,

  • că bunul este în cantitate, măsură şi greutate corespunzătoare şi

  • că produsul este legal.

5.3.

În cazul în care bunul nu are proprietăţile specificate mai sus, consumatorul poate solicita şi livrarea unor bunuri noi, fără defecte, dacă acest lucru este rezonabil având în vedere caracterul defectului; dar dacă defectul se raportează numai la o parte din bun, consumatorul poate solicita doar înlocuirea acestei părţi; dacă acestea nu sunt posibile, poate retrage de la contract. Dacă, având în vedere caracterul defectului, este nerezonabil, în special dacă defectul poate fi remediat fără o întârziere inutilă, consumatorul are dreptul la remedierea gratuită a defectului. Consumatorul are dreptul la livrarea unor bunuri noi sau la înlocuirea unor componente şi în cazul unei defect remediabil, dacă nu poate utiliza în mod corespunzător bunul datorită apariţiei defectului după reparaţi sau dacă există un număr mai mare de defecte. În astfel de cazuri, consumatorul are şi dreptul de a retrage de la contract.

5.4.

În cazul în care consumatorul nu denunţă contractul sau dacă nu aplică dreptul la livrarea unor bunuri noi, fără defecte, pentru înlocuirea unei părţi sau a întregului bun poate solicita o reducere de preţ rezonabilă. Consumatorul are dreptul la o reducere de preţ rezonabilă şi în cazul în care vânzătorul nu poate livra bunul nou fără defecţiuni, dacă nu poate înlocui sau repara componenta defectă, precum şi în cazul în care vânzătorul nu efectuează remedierea în termen rezonabil sau dacă prin remediere ar aduce daune semnificative consumatorului.

5.5.

Cumpărătorul nu îşi poate exercita dreptul la reclamaţie dacă a ştiut de acest defect înainte de a prelua bunul sau dacă el însuşi a produs defectul.

5.6.

Consumatorul îşi poate exercita dreptul la reclamaţie dacă defectul apare la bun în 24 de luni de la preluarea acestuia. În cazul în care apare un defect ascuns la produs în termen de şase luni de la preluare, se va considera că bunul a avut defect la preluare.

5.7.

Alte drepturi şi obligaţii ale părţilor, asociate cu responsabilitatea vânzătorului faţă de defecte, pot fi reglementate de procedura de reclamare a vânzătorului.

 

6. Dreptul consumatorului de a se retrage de la contractul de vânzare-cumpărare:

6.1.

În cazul în care contractul de vânzare cumpărare a fost încheiat prin intermediul mijloacelor de comunicare la distanţă (în magazinul on-line), în conformitate cu OUG 34/2014, art. 9, consumatorul beneficiază de o perioadă de 14 zile de la preluarea bunurilor, pentru a se retrage din contract, fără a fi nevoit să justifice decizia de retragere (în cazul în care obiectul contractului este format din mai multe tipuri de produse, livrate în tranşe, termenul de 14 zile începe să se scurgă de la preluarea ultimei livrări de produse). Retragerea de la contractul de vânzare-cumpărare trebuie să fie trimisă vânzătorului în termenul specificat în fraza anterioară.

 

6.2.

În cazul în care consumatorul doreşte să se retragă de la contract în conformitate cu aliniatul anterior, în termen de 14 zile, îl va contacta pe vânzător, cel mai bine în scris, anunţându-l că se retrage de la contractul de vânzare-cumpărare, cu recomandarea de a specifica în notificare numărul comenzii, data achiziţiei şi numărul de cont pentru returnarea banilor.

 

6.3.

Pentru retragerea de la contractul de vânzare-cumpărare, consumatorul poate folosi şi formularul model pus la dispoziţie de vânzător; acest formular este anexă la aceşti Termeni şi condiţii. Cumpărătorul poate trimite retragerea de la contractul de vânzare-cumpărare, pe adresa poştală sau pe adresa de e-mail a vânzătorului: info@preturi-minunate.ro

 

6.4.

În cazul în care cumpărătorul se retrage de la contract în conformitate cu aliniatele anterioare, vânzătorul va returna mijloacele băneşti primite de la cumpărător (cu excepţia sumelor care reprezintă costuri de suplimentare aferente livrării produselor, conform modalităţii de livrare alese de cumpărător, care este diferită de cea mai ieftină modalitate standard oferită de vânzător) în 14 zile de retragerea de la contractul de vânzare-cumpărare a cumpărătorului, în acelaşi mod în care vânzătorul le-a primit de la cumpărător, dacă acesta din urmă nu stabileşte altfel. Cumpărătorul are şi dreptul de a returna beneficiile oferite deja de cumpărător la returnarea produselor de către cumpărător sau în alt mod, dacă cumpărătorul este de acord şi dacă astfel nu i se provoacă dune.

 

6.5.

Prevederile legale care guvernează retragerea de la contract în termen de 14 nu trebuie interpretate ca o posibilitate de împrumutare gratuită a produselor. În cazul în care cumpărătorul se retrage de la contract în 14 zile de la preluarea produselor, trebuie să preda cumpărătorului tot ce a dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare. În cazul în care acest lucru nu este posibil (de ex., produsele au fost deteriorate sau uzate), consumatorul trebuie să ofere ca şi contravaloare o compensaţie bănească a ceea ce nu mai poate fi returnat. În cazul în care produsele returnate sunt deteriorate numai parţial, vânzătorul poate solicita consumatorului daune interese şi poate deduce aceste sume din preţul de achiziţie ce trebuie returnat. Într-un astfel de caz, vânzătorul are obligaţia de a susţine cu probe dauna apărută. Într-un astfel de caz, vânzătorul returnează consumatorului numai preţul de achiziţie redus. Vânzătorul are dreptul ca, din preţul de achiziţie pe care trebuie să îl returneze cumpărătorul, să deducă costurile real suportate pentru returnarea produselor.

 

6.6.

În conformitate cu OUG 34/2014, consumatorul nu are dreptul la retragerea de la contract, în cazul contractelor:

  • de prestare de servicii, dacă au fost îndeplinite anterior cu acordul său expres, anterior scurgerii termenului de retragerea de la contract şi dacă antreprenorul, înaintea încheierii contractului, i-a comunica consumatorului că în acest caz nu are dreptul de a se retrage de la contract,

  • de livrare a produselor şi serviciilor, ale căror preţuri sunt dependente de fluctuaţiile de pe pieţele financiare, independent de voinţa antreprenorului, şi care pot să apară în decursul termenului de retrage de la contract,

  • de livrare a băuturilor alcoolice, care pot fi livrate numai după 30 de zile şi a căror preţuri sunt dependente de fluctuaţiile de pe pieţele financiare, independent de voinţa antreprenorului,

  • de livrare a produselor, care au fost adaptate la cererea consumatorului sau pentru uz persoana sa,

  • de livrare a produselor perisabile sau a produselor care după livrare se amestecă ireversibil cu alte produse,

  • de reparaţii şi întreţinere, executate la un loc stabilită de consumator şi la cererea acestuia; nu se aplică în cazul execuţiei ulterioare a unor altor reparaţii decât cele necesare sau în cazul livrării altor piese de schimb, diferite de cele necesare,

  • de livrare a produselor în ambalaje închise, pe care consumatorul le-a scos din ambalaje şi care, din motive de igienă, nu pot fi returnate,

  • de livrare a unor înregistrări audio sau video sau de programe de computer, dacă ambalajele originale ale acestora au fost distruse,

  • de livrare a de ziare, periodice sau reviste,

  • de cazare, transport, alimentaţie sau de petrecere a timpului liber, dacă antreprenorul oferă aceste servicii într-un anumit termen,

  • închise în baza unor licitaţii publice, conform legislaţiei aplicabile în acest domeniu, sau

  • de livrare a conţinutului digital, dacă acesta nu a fost livrat pe un suport solid, cu acordul expres, anterior al consumatorului, înaintea scurgerii termenului de retragerea de la contract şi dacă antreprenorul, înaintea încheierii contractului, i-a comunica consumatorului că în acest caz nu are dreptul de a se retrage de la contract,

 

6.7.

Vânzătorul îşi rezervă dreptul de anulare a comenzii pentru produsele însemnate cu inscripţia "La cerere", în cazul în care produsele nu pot fi livrate şi nici înlocuite cu alt model sau dacă preţul acestora s-a modificat semnificativ şi clientul nu acceptă acest lucru înaintea apariţiei contractului de vânzare-cumpărare. Vânzătorul îl va informa pe client despre apariţia unei astfel de situaţii. În cazul în care comanda a fost plătită parţial sau integral, banii clientului vor fi returnaţi în cont.

 

7. Protecţia datelor personale:

7.1.

Informaţiile despre clienţi păstrate în conformitate cu prevederile Legii nr. 677/2001 MO., privind protecţia datelor cu caracter personal şi modificările aduse altor legi, în varianta în vigoare. Încheind contractul, cumpărătorul îşi exprimă acordul cu procesarea şi stocarea datelor cu caracter personal ale sale în baza de date a vânzătorului, după realizarea contractului, până când nu s-a înaintat retrage în scris acest acord de prelucrare.

7.2.

Cumpărătorul are dreptul la acces la datele sale cu caracter personal, dreptul de ale modifica, precum şi alte drepturi faţă de astfel de date. De asemenea, în baza unei cereri scrise a clientului, datele personale pot fi şterse din baza de date a companiei. Datele cu caracter personal ale clienţilor sunt complet protejate împotriva utilizării abuzive. Furnizorul nu va preda unor terţe părţi datele cu caracter personal ale clienţilor. De la aceasta fac excepţie transportatorii externi, cărora şi se furnizează numai datele strict necesare pentru livrarea produselor.

7.3.

După încheiere, contractele individuale sunt arhivate de către operator, sub formă electronică, fiind accesibile exclusiv operatorului magazinului.

 

8. Costurile pentru utilizarea mijloacelor de comunicare de la distanţă:

8.1.

Cumpărătorul este de acord cu utilizarea mijloacelor de comunicare de la distanţă pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare. Cumpărătorul îşi achită singur costurile aferente utilizării mijloacelor de comunicare de la distanţă, asociate cu încheierea contractului de vânzare-cumpărare (costuri pentru conexiunea de internet, pentru apelurile telefonice etc.).

 

9. Prevederi finale:

9.1.

Vânzătorul are dreptul de a vinde produse pe baza unei autorizaţii comerciale. Controlul comercial se efectuează de către biroul comercial la care vânzătorul este arondat. Respectare confidenţialităţii faţă de datele cu caracter personal este verificată de către Oficiul pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal. Inspecţia Comercială Cehă va efectua, în măsură limitată, supravegherea respectării Legii nr. 634/1992 MO., cu privire la protecţia consumatorului, astfel cum a fost modificată.

9.2.

Aceşti termeni şi condiţii sunt valabile în varianta publicată în paginile web ale vânzătorului, în ziua în care s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare. După ce a fost confirmată, comanda consumatorului, ca şi contract încheiat între cumpărător, este arhivată în scop de îndeplinire şi de evidenţă, stadiul acesteia fiind disponibil cumpărătorului. Contractul poate fi încheiat în limba cehă, eventual în alte limbi străine, dacă acest aspect nu poate fi un impediment pentru încheierea lui. Cumpărând, clientul este de acord să primească informări cu caracter comercial.

9.3.

Aceşti Termeni şi condiţii permit consumatorului arhivarea şi reproducerea lor. În momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, cumpărătorul acceptă toate prevederile din Termeni şi condiţii, valabile la data înaintării comenzii, la fel ca şi preţul valabil al bunurilor comandate, specificat în comanda confirmată, exceptând cazurile speciale când s-a convenit demonstrabil altfel.

 

Eventualele litigii, apărute în baza contractului, vor fi soluţionate exclusiv de legislaţia şi de judecătoriile din Republica Cehă.
Eventualele litigii, apărute între vânzător şi cumpărător, pot fi soluţionate şi pe cale amiabilă. Într-un astfel de caz, cumpărătorul - consumator poate contacta organismul de arbitraj, care poate fi, de ex., Inspecţia Comercială Cehă. Înainte de a se apela la organismul de arbitraj, vânzătorul va recomanda cumpărătorului o soluţionare directă a litigiilor.

 

Aceşti termeni şi condiţii intră în vigoare la data de 1. ianuarie 2014

 

Download-uri:

Fişă de reclamaţie

Model de formular pentru retragerea de la contract.